Care este durata de viaţă a unei pisici?

Care este durata de viaţă a unei pisici?

Cele mai bune produse pentru pisici

Mitul celor 9 vieţi ale unei pisici rămâne doar o simplă legendă. De fapt, cele 9 vieţi însumează undeva între 12-15 ani de viaţă. În cazul în care nivelul de ingriire este unul corespunzător şi pisica beneficiază de atentă monitorizare din partea stăpânului, speranţa de viaţă poate ajunge şi până la 20-23 de ani.

Desigur, discutăm despre pisicile care trăiesc într-o locuinţă, nu despre cele de exterior. În cazul acestora, nivelul de pericol le înjumătăţeşte durata de viaţă. Pisica, prin natura sa, este un animal care se stresează uşor, mai ales când este scoasă din rutină. Astfel de cauze, precum şi prezenţa unor boli datorate proastei alimentaţii contribuie la scăderea duratei de viaţă.

Atât timp cât pisica beneficiază de toate condiţiile, face multă mişcare şi are o alimentaţie adecvată, şansele ca ea să atingă maximul de ani sunt foarte mari. Speranţa de viaţă este legată şi de rasa pisicii, astfel că anumite rase sunt predispuse la o viaţă mai îndelungată, în timp ce altele nu sunt. Rasele Persană şi Siameză pot atinge vârsta de 20 de ani fără probleme, în timp ce rasele Cornish Rex şi Albastru de Rusia abia dacă se încadrează în intervalul 11-14 ani. Îngrijite cu multă iubire, pisicile pot ajunge să-şi trăiască fericite toate cele 9 vieţi într-una singură!

Cele mai bune produse pentru pisici